Topul județelor cu cei mai mulți beneficiari de venit minim garantat. Câte familii din România trăiesc din ajutorul social lunar

Topul județelor cu cei mai mulți beneficiari de venit minim garantat. Câte familii din România trăiesc din ajutorul social lunar
Publicat: 03/08/2015, 19:47

Venitul minim garantat (VMG) se asigură prin acordarea unui ajutor social lunar, care se calculează ca diferență între nivelul venitului minim garantat prevăzut de lege și venitul net lunar al familiei sau al persoanei singure.

Numărul mediu lunar de familii beneficiare a crescut de la 241.682 în trimestrul I al anului trecut la 255.213 în trimestrul I 2015, cu 13.531 de familii, adică o creștere de 5,6 la sută.

În acest context, suma plătită în primele trei luni ale acestui an, de 174.895.478 lei, a fost mai mare cu 9.914.588 lei, adică în creștere cu șase la sută.

Județele cu cele mai multe familii beneficiare de VMG, adică peste 8.000, au fost: Mureș, Olt, Argeș, Iași, Dâmbovița, Bacău, Vaslui, Teleorman, Galați, Buzău și Dolj.

„Suma plătită corespunzătoare contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele din familiile beneficiare de venit minim garantat în trimestrul I 2015 a fost de 9.726.613 lei, cu 756.435 lei (8,4 la sută) mai mare decât în anul anterior”, se arată în raportul întocmit de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV).

În document se mai arată că 31.495 de familii care au primit VMG au beneficiat și de plata asigurării obligatorii a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren, inundațiilor, fiind alocată suma de 2.198.061 lei în primele trei luni ale acestui an.

„Astfel, suma plătită din bugetul MMFPSPV pentru întreg programul de acordare a venitului minim garantat (ajutorul social, contribuții pentru asigurările de sănătate și asigurarea obligatorie a locuințelor) a fost de 186.820.152 lei, mai mare cu 12.592.155 lei (7,2 la sută) decât în trimestrul I 2014”, rezultă din documentul menționat.

Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat prevede și posibilitatea de acordare a unor ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor aflate în situații de necesitate din cauza calamităților naturale, incendiilor și accidentelor, precum și pentru alte situații deosebite datorate stării de sănătate ori altor cauze care pot conduce la excluziune socială.

Din totalul resurselor gestionate de MMFPSPV pentru beneficii de asistență socială, cea mai mare parte a resurselor a fost direcționată către alocația de stat pentru copii, respectiv 30,1 la sută, în plată fiind 3.728.938 de copii. Indemnizațiile acordate persoanelor cu handicap au avut o pondere de 28 la sută în totalul beneficiilor de asistență socială, în plată fiind aproximativ 704.000 persoane cu handicap grav, accentuat sau mediu. De asemenea, 19,1 la sută din total cheltuieli cu beneficii sociale au fost alocate pentru indemnizațiile pentru creșterea copilului, contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate aferente persoanelor beneficiare de această indemnizație, precum și indemnizațiilor și sprijinului pentru creșterea copilului acordate persoanelor cu handicap, de acest program beneficiind 146.795 de familii.

„În total, beneficiile de asistență socială bazate pe testarea mijloacelor de trai (programele de acordare a ajutorului social pentru asigurarea venitului minim garantat, ajutoare pentru încălzirea locuinței și alocațiile de susținere a familiei), respectiv adresate categoriilor de populație cu riscul cel mai mare de sărăcie și excluziune socială, au reprezentat 16,7 la sută din sumele cheltuite cu beneficiile de asistență socială”, se arată în documentul elaborat de MMFPSPV.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ce a primit, de fapt, o turistă care a plătit pentru o cameră cu „vedere...
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Meseria tot mai căutată de angajatori. Se poate practica în orice colţ al lumii şi oferă...
Cuvintele înfiorătoare ale unui criminal înainte de a împinge un băiat de 10 ani de...
„Vând cireșe cu 2 lei kilogramul” Anunțul viral al unui român. Acesta are, însa, o...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cea mai agresivă Dacia DUSTER de la expoziția MILITARĂ din București - VIDEO
O victorie a Rusiei în Ucraina produce frisoane pe continent: Kremlinul ar avea undă verde...
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
APARTAMENTE GRATIS în România. A venit vestea cea mare chiar acum: Este un sprijin
Căt va costa divorțul în România. Eșecul căsniciei are un nou tarif
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază...
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care...
Tavi Colen, mărturisiri despre situația financiară după ce a plecat din trupa Talisman. „Ne dădeam...
Alin Oprea, confesiuni cu lacrimi în ochi: ”Nici nu mă născusem când deja nu mai...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ce viitor are omenirea în Univers? „Abia vom face față unui zbor spre alte planete”
×